Cluj Arena găzduiește Balcaniada pentru Juniori 1

 Foto: Dan Bodea/ Transilvania Reporter

Foto: Dan Bodea/ Transilvania Reporter

Stadionul Cluj Arena găzduiește a 49-a ediție a Campionatului Balcanic pentru Juniori 1, în perioada 2-3 iulie 2019. Competiţia reunește la start peste 300 de sportivi din 14 țări: România, Kosovo, Albania, Republica Moldova, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Slovenia, Grecia, Nord Macedonia, Turcia, Israel, Cipru, Croația.

Primul start se va da marți, 2 iulie, la ora 9:00, în proba de 5.000m masculin. Ceremonia de deschidere va avea loc tot marți, de la ora 18:30, pe Cluj Arena, urmând ca ultimul start al zilei 1 să se dea la ora 22:25, în proba de 4x100m masculin. Miercuri, 3 iulie, prima probă va fi cea de 5.000m feminin, de la ora 9:00, iar totul se va încheia la ora 21:40, odată cu startul în ștafeta de 4x400m masculin.

Delegația României este alcătuită din 47 de sportivi, printre care se află și Scrob Maria, sportivă legitimată la secția de atletism a CS ”U” Cluj și la LPS Cluj-Napoca. Ea va concura la proba 400 m plat și la ștafeta 4x400m, făcând echipă cu Anton Bianca Georgiana, Timofei Maria Izabela și Ghiuță Roxana Elena.

Comments

comments