Marius Crăciun - psiholog sportiv
Vasile Geleriu, un antrenor emblematic pentru Clujul de altădată, ne spunea: „Jucaţi baschet doar pe teren, în viaţa de zi cu zi nu sunteţi baschetbalişti”!
Deşi atunci nu înţelegeam exact ce voia să ne spună, acum cuvintele lui par mai adevărate ca şi oricând. Vă afectează evoluţia de pe teren mult timp după ce aţi terminat antrenamentul sau meciul? Sunteţi supărat când jocul vostru este mai slab şi vă preocupă ceea ce vor gândi alţii despre asta? Cu alte cuvinte, succesul sau insuccesul în sport vă influenţează modul cum vă simţiţi, mult după ce ajungeţi acasă sau în camera de hotel? Sportivii profund implicaţi în performanţă şi care petrec foarte mult timp în sălile de antrenament se definesc adesea doar prin sport.
Ce vreau să spun cu aceste lucruri? Aceşti sportivi se nasc şi trăiesc odată cu fiecare performanţă, iar succesele şi eşecurile îi definesc ca şi persoane. Dacă câştigă sau evoluează bine, sunt fericiţi şi au încredere în ei. Dacă pierd sau joacă slab, ei devin frustraţi, trişti şi nici nu cutează să se uite în oglindă. Sportivii comit o greşeală gravă pentru că îşi definesc stima de sine bazându-se doar pe performanţa lor din teren. Dacă joacă slab, ei cred că nu sunt sportivi de valoare, şi în consecinţă nu ar fi persoane importante. Ei devin foarte atenţi la ceea ce alţii gândesc şi se întreabă constant cum sunt evaluaţi de către colegii de echipă. Această perspectivă cauzează frica de eşec care afectează mult evoluţia lor pe teren.
Pentru a se simţi încrezători în timpul competiţiei, după fiecare acţiune reuşită, au nevoie constantă de suport din partea celorlalţi. Presupunerile lor cu privire la ce spun ceilalţi despre evoluţia lor le afectează stima de sine. Eu cred că oamenii au nevoie de recunoaştere din partea celorlalţi, dar este total nesănătos să te bazezi prea mult pe ceea ce tu gândeşti că alţii gândesc despre tine şi astfel să faci presupuneri care nu sunt ancorate în realitate. Aprobarea socială este una din forţele ascunse din spatele fricii de eşec în sport. Multor sportivi le este teamă să nu piardă sprijinul şi admiraţia celorlalţi. Ei doresc să se simtă bine cu ei înşişi dar folosesc indicatori nepotriviţi. Îşi bazează valoarea personală pe ceea ce gândesc alţii sau ceea ce ei cred că alţii gândesc despre ei. Ce s-ar putea face ca această credinţă iraţională să nu afecteze încrederea în sine? Soluţia ar fi să ne concentrăm pe ceea ce suntem de fapt.
Cum ne definim ca persoană ? Un termen mai tehnic ar fi “conceptul de sine”. Conceptul de sine este definit prin percepţia pe care o ai asupra ta. Conceptul de sine este strâns legat de stima de sine. O persoană cu stimă de sine crescută îşi defineşte conceptul de sine în mod pozitiv. Desigur, pentru o mai bună înţelegere, am recurs la o simplificare extremă a conceptelor, dar cred că am fost destul de explicit. Scopul meu nu este să vă plictisesc cu termeni psihologici prea complicaţi, dar aş vrea ca sportivii să fie conştienţi de ce este greu să “uiţi” meciul după ce s-a încheiat şi să te simiţi bine chiar după o înfrângere, concentrându-te pe alte aspecte ale vieţii.
Misiunea voastră ca sportivi este să acceptaţi orice se întâmplă şi să vă definiţi în primul rând ca persoane. Sunteţi persoane care, printre altele, se întâmplă să facă sport. Ceea ce spun acuma poate fi o revelaţie pentru mulţi sportivi care se definesc (conceptul de sine) doar prin sport. În primul rând, pentru a reduce efectele negative ale fricii de eşec (relaţionată cu aprobarea socială) este necesar să dezvoltaţi un respect de sine necondiţionat. Acest lucru se realizează prin acceptare necondiţionată indiferent de ce vor spune alţii. Priviţi-vă în primul rând ca persoane – nu ca şi sportivi sau performeri – şi recunoaşteţi cine sunteţi. Pasul final ar fi să vă acceptaţi necondiţionat fără a face referire la succesele şi eşecurile sportive.
Marius Crăciun,
psiholog sportiv
psiholog sportiv