Cât de mult contează medaliile olimpice?

Fiecare guvern postdecembrist s-a remarcat prin “atenţia” acordată sportului prin declaraţii spectaculoase si sforăitoare. Astfel, se dorea menţinerea României printre primele 15 naţiuni ale lumii la Jocurile Olimpice 2016. Dincolo de această dorinţă optimistă se nasc nişte întrebări fireşti. Oare putem prevedea numărul de medalii pe care le vom cuceri la Olimpiadă mai ales că ştim cu toţii cât de puţină atenţie şi bani s-au acordat în ultima perioada sportului?

Nu este oare prea târziu să facem astfel de predicţii? Ştim cât de greu se pot face în ziua de astăzi predicţii în domenii cum ar fi cel  economic unde se lucrează cu cifre şi bani. Dincolo de aceste lucruri ne punem întrebarea: Oare de ce contează aşa de mult medaliile? Ne fac ele mai sănătoşi, mai deştepţi sau mai importanţi? Oare devenim cetăţeni mai responsabili? De ce este nevoie să promovăm un număr restrâns de sportivi foarte buni care îşi fac treaba în mod excepţional? Are legătură cu nevoia noastră de a avea eroi şi modele de rol, ne ajută să ne împlinim identitatea naţională? Poate este exagerată nevoia noastră de a avea eroi şi de a fi pe podium. Eu cred că am avea o mai mare nevoie să fim încrezători în noi înşine.

Conform ultimelor date, mai mult de jumătate dintre români (60%) declară că nu fac deloc activitate fizică. În acest context, am avea nevoie de un alt mod de raportare la performanţa sportivă şi la sport în general. În locul unui model centralizat de pregătire şi de selectare a talentelor în doar câteva sporturi (gimnastică, atletism, canotaj), în vederea obținerii de performanţe indiferent de costuri, ar fi de preferat o promovare în ansamblu a sportului şi asigurarea accesului la pregătire pentru toţi tinerii. O astfel de politică în sport ar pune participarea pe primul loc şi performanţa pe loc secund, prin dezvoltarea infrastructurii sportive la toate nivelurile, astfel încât toate sporturile să fie accesibile prin investiţii masive. Din păcate ţara noastră este departe de realizarea acestei politici democratice în sport şi mai degrabă ne aminteşte de stilul statelor comuniste totalitare care erau preocupate pentru a obţine rezultate concretizate prin cât mai multe medalii la Jocurile Olimpice.

Mai trist este faptul că am abandonat tradiţia – sportul de masă considerându-l vetust, cu un rol mai degrabă secundar. Acum, mai mult decât oricând,  trebuie să realizăm că principiile democratice ar trebui adoptate şi în sport. Aplicarea acestor principii, care asigură şanse egale de participare pentru fiecare cetăţean, deşi mai costisitoare, produc beneficii sociale şi personale mult mai mari decât stilul totalitar, autoritar. Este păcat că noi nu realizăm (conducerea sportului românesc) că acest model poate genera performanţe poate chiar mai mari decât investiţiile directionate doar spre vârfuri. Este la fel cum putem să obţinem victoria fară să ne gândim în mod expres la acest lucru.

Ar trebui luate măsuri de reformare a sistemului sportiv românesc în sensul unei schimbări radicale a politicii sportive. Mă refer la extinderea investiţiilor în sportul pentru toţi ca metodă de educaţie şi de formare, la programe pentru sportul juvenil şi nu în ultimul rând, la investiţii în resursa umană (antrenori şi personal tehnic). Stimularea performanţei de vârf nu poate fi oprită, dar numărul de medalii nu duce automat la creşterea stării de bine a populaţiei. Desigur, să privim la televizor realizările sportive ale conaţionalilor noştri ne poate umple de mândrie, dar parcă sănătatea noastră este mai importantă şi acest deziderat nu poate fi realizat fără ca să participăm noi înşine la activităţi sportive, indiferent de vârstă.

Marius Crăciun,
psiholog sportiv

Comments

comments