”Cât de mult este prea mult ?”
“Îmi era extrem de frică să nu pierd o cursă. Tot ce auzeam de la antrenor după o cursă bună se traducea prin: „era şi timpul”. Atunci când aveam un sezon bun, era mai multă presiune şi mai multe aşteptări în a rămâne pe primul loc. Am alergat toată iarna şi primăvara cu o leziune la menisc. Îmi petreceam fiecare săptămână încercând să mă recuperez după o cursă aşa încât să pot face alta. De multe ori, m-am învinovăţit că nu alerg bine; credeam că aceasta este o lipsă de caracter sau de tărie mentală. Presiunile la care sunt supus din toate părţile mă fac adesea să doresc să renunţ, să las totul baltă…” (atlet în vârstă de 19 ani)
Imensa presiune la care sunt supuşi sportivii în competiţiile moderne, în special datorită marilor recompense materiale, publicităţii şi statutului, generează o focalizare crescută pe antrenamente de vigoare şi intensitate crescută. De multe ori, preţul plătit de sportivi pentru focalizarea pe antrenamente şi victorie, poate fi supraantrenamentul urmat de burnout. Semnalarea unor cazuri de burnout în mediul sportiv a adus în discuţia forurilor şi organizaţiilor sportive acest sindrom. Federaţia Internaţională de Tenis, de exemplu, a luat în discuţie fenomenul, dezvoltând o serie de recomandări şi reguli pentru prevenirea apariţiei burnout-ului. În pofida îngrijorărilor şi eforturilor de a înţelege problemele din jurul acestui sindrom, puţine progrese s-au înregistrat în clarificarea conceptuală a constructului.
DEFINIREA BURNOUT-ULUI
Burnout-ul apare ca un construct psihosocial la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, când Freudenberger (1975) încearcă să descrie şi să explice un proces de deteriorare a randamentului fizic şi psihic şi ineficienţa profesională observate printre cadrele medicale. El denumeşte ”burnout” acest fenomen caracterizat prin epuizare generată de cerinţele prea mari la care sunt supuşi aceşti profesionişti. Maslach (1982) a observat acelaşi fenomen studiind comportamentul persoanelor angajate în serviciile sociale. Acelaşi autor semnalează câteva dintre caracteristicile persoanelor afectate de acest sindrom: o trăire intensă de epuizare emoţională, depersonalizare (atitudini şi trăiri negative faţă de beneficiarii serviciilor), şi o inadecvare privind realizările personale (nemulţumire profesională şi percepţia negativă asupra propriilor realizări).
Acest sindrom a fost studiat la o mare varietate de locuri de muncă şi a fost asociat cu consecinţe negative cum ar fi: scăderea performanţei, diminuarea motivaţiei, sănătate precară, insomnie, creşterea consumului de alcool şi droguri şi probleme familiare şi maritale (Maslach, 1998). Încă de la început, Freudenberger (1975) era convins că sindromul apare şi în alte medii sociale, nu numai în cel medical. El menţionează că stările negative, amotivaţia şi stările de epuizare descrise la anumiţi sportivi ar putea fi manifestări ale burnout- ului generate de anumite caracteristici externe ale mediului dar şi datorate unor caracteristici individuale ale indivizilor.
Au apărut autori care s-au declarat sceptici în ce priveşte relevanţa şi aplicabilitatea sindromului burnout, descris de Maslach şi Freudenberger, în situaţiile specifice experienţelor sportive. Este de aşteptat ca antecedentele sindromului burnout să difere în funcţie de specificitatea mediului în care este semnalat. Cerinţele solicitante ale mediului sportiv diferă semnificativ de stresul cronic caracteristic mediilor în care burnout a fost studiat. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că consecinţele expunerii la condiţiile stresante ale mediului sportiv diferă de consecinţele expunerii la stresul cronic din mediile medicale sau sociale. Cercetările efectuate în diverse situaţii de exercitare a anumitor profesii susţin ideea că există un sindrom comun de burnout chiar dacă antecedentele de stres sunt diferite.
Cea mai larg răspândită conceptualizare a sindromului de burnout în mediul sportiv a fost realizată de Raedeke (1997). El consideră că sportivii cu burnout sunt caracterizaţi prin: epuizare fizică şi psihică, atitudine negativă faţă de activitatea depusă şi scăderea randamentului sportiv. Atitudinea negativă faţă de sport se traduce prin evaluarea negativă a beneficiilor aduse de implicarea în sport.
În abordarea subiectului, cercetătorii mai folosesc doi termeni care sunt consideraţi precursori ai burnout-ului: supraantrenamentul şi lipsa de prospeţime (staleness). Supraantrenamentul este un comportament dezadaptativ care implică antrenamente peste nivelul considerat ideal, iar lipsa de prospeţime este o stare fiziologică, consecinţă a supraantrenamentului, care se manifestă prin scăderea vigorii.
Va urma…
Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv