Burnout-ul este un fenomen multidimensional care are cauze diferite. Aceste cauze pot fi mai bine clarificate prin prezentarea diferitelor modele care au fost elaborate de-a lungul timpului. Redăm mai jos trei dintre cele mai importante modele ale burnout-ului:
Modele care au la bază procesul de apariţie a stresului:
Acestea pleacă de la asumpţia că stresul este principala cauză de apariţie a burnout-ului. Cele două modele care au la bază procesul de apariţie a stresului sunt modelul Silva (1990) şi modelul cognitiv- afectiv a lui Smith (1986).
Modelul Silva privind stresul provocat de antrenament:
După Silva (1990) există la sportivi o adaptare pozitivă la stresul antrenamentelor sportive care are ca rezultat creşterea performanţei şi o adaptare negativă care duce la scăderea performanţei. Silva introduce noţiunea de sindrom al stresului de antrenament care este o combinaţie între lipsa de vigoare, supraantrenament şi burnout. Dacă acest sindrom nu este rezolvat prin odihnă sau alte intervenţii, rezultatul este retragerea din activitatea sportivă (abandonul). Silva consideră burnout-ul ca fiind un ultim rezultat al unui proces involutiv generat în exclusivitate de stimuli asociaţi antrenamentului sportiv. Există date certe care indică faptul că stresul antrenamentelor nu este singurul factor care influenţează nivelele de inadaptare caracteristice sindromului. Interviuri realizate cu sportivi au generat date care indică că stările existenţiale negative pot apărea în mediul sportiv şi fără o expunere excesivă la nivele crescute de antrenament. Totuşi, ideea că stările de supraantrenament sau epuizare pot avea legătură cu burnout-ul are susţinere în literatură (Henschen, 1990).
Modelul cognitiv: afectiv asupra burnout-ului (Smith,1986):
Este un model în patru stadii asemănătoare stadiilor de apariţie a stresului prezentate în capitolul despre activare, stres şi anxietate. Din figura 4.5. se poate observa că personalitatea şi nivelul motivaţional al sportivului interacţionează cu toate cele patru stadii.
Modelul cognitiv-afectiv al stresului şi burnout-ului (adaptare după Smith, 1986)
Primul stadiu se referă la aspectele situaţionale: dezechilibrul relativ între cerinţele situaţionale şi resursele personale şi de mediu.
Al doilea stadiu al modelului constituie evaluarea cognitivă care este un proces mediator de mare importanţă al comportamentului. În sindromul de burnout, evaluările includ percepţia de a fi copleşit, lipsa de control, absenţa (percepută) a unor realizări semnificative, diminuarea valorii personale şi a activităţii.
Stadiul al treilea este dat de natura şi intensitatea răspunsului fiziologic al sportivului. Această componentă este determinată de interacţiunea dintre evaluarea cerinţelor, resursele disponibile, potenţialele consecinţe şi semnificaţia acestor potenţiale consecinţe. De exemplu, dacă procesul de evaluare indică un posibil pericol sau ameninţare, se declanşează activarea fiziologică. Smith arată că stresul cronic produce oboseală şi alte simptome fiziologice asociate cu burnout-ul (tulburări de somn, letargie, etc.).
Componenta finală a modelului se referă la ajustarea comportamentală şi afectarea performanţei. Rezultatul comportamental al burnout-ului este o scădere a eficienţei şi o retragere psihologică (dacă nu fizică) din activitate. Astfel, burnout-ul este văzut ca un răspuns la stresul cronic. Smith sugerează că burnout-ul sportiv apare când costurile induse de stres cresc până la un punct în care beneficiile nu mai par acceptabile pentru continuarea activităţii sportive.
Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv