Bun venit, Mihai Popovici și Nagy Csaba!

Staff-ul tehnic al echipei de volei masculin CS Universitatea Cluj a obținut semnătura a doi jucători cu multe meciuri în Divizia A1, originari din Baia Mare.

Mihai Popovici (foto sus), în vârstă de 27 ani, s-a reîntors la CS ”U” Cluj, după ce a petrecut o perioadă la CS Știința Explorări Baia Mare. A mai jucat la CSS CNE Baia Mare, postul lui fiind libero.

„Mă bucur să mă reîntorc la echipa care m-a făcut să mă simt ca acasă. Aștept cu nerăbdare să port din nou culorile alb și negru, în care am avut ocazia să cunosc atâția oameni faini. Pe această cale le mulțumesc echipelor și colegilor din Baia Mare, la care și cu care am avut plăcerea să joc. Le urez multă baftă! Îmi doresc ca «U» Cluj să aibă un sezon cu cât mai multe victorii și să îmi aduc aportul pozitv în acest sens, așa că…Haide «U»!”, a declarat Mihai Popovici.

În vârstă de 25 de ani, Nagy Csaba (foto jos) joacă pe postul de trăgător secund. El și-a petrecut junioratul la CSS 2 Baia Mare, făcând pasul apoi spre CS Știința Explorări Baia Mare.

«U» Cluj e o echipă cu un renume foarte mare și sunt foarte fericit că am venit aici. O să facem tot posibilul să câștigăm fiecare meci și să ne îndeplinim obiectivul!” a spus Nagy Csaba.

Clubul Sportiv Universitatea Cluj vă urează bun venit și să bifați cât mai multe meciuri în tricoul ”alb-negru”!

Comments

comments