Boxul feminin își stabilește la Năvodari campioanele naționale

Sala Sporturilor din Năvodari găzduiește în această săptămână, întrecerile Campionatului Național de box feminin pentru cadete, junioare, tineret și senioare.

Competiția organizată de Federația Română de Box, Primăria Năvodari și CS Năvodari reprezintă criteriu de selecție pentru lotul național, care va participa la Campionatul Mondial de junioare. La întreceri participă peste 300 de pugiliste de la 50 de cluburi din țară, în frunte cu sportivele din lotul olimpic al României.

De la Clubul Sportiv Universitatea luptă pentru medalii: Sorina Iftimioaie și Oana Csete la categoria cadete, Denisa Pop la senioare și junioarele Ana Oltean și Veronica Iosip, îndrumate de antrenorii Iosif Hercz și Octavian Matiș.

În aceste zile se desfășoară întâlnirile din tururile preliminare iar finalele se vor disputa sâmbătă de la ora 11.

Comments

comments