Baschetbalistele joacă în deplasare cu Olimpia Brașov

 Sursă foto: Dan Bodea

Sursă foto: Dan Bodea

Echipa de baschet feminin va juca penultima etapă din sezonul regulat al Ligii Naționale în deplasare cu CSTBv Olimpia Brașov. Partida dintre cele două formații va avea loc duminică, 28 ianuarie, de la ora 18:00 în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov.

În etapa trecută, Universitatea Cluj a câștigat partida de pe teren propriu cu BC Sirius Tg. Mureș cu 85-71, iar brașovencele au pierdut în deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe cu 52-89. Universitatea Cluj și Olimpia Brașov sunt despărțite de două puncte în clasament, „studentele” fiind pe locul șase cu 20 de puncte, iar sportivele din Brașov sunt pe poziția a patra cu 22 de puncte.

În tur, partida dintre cele două echipe a fost câștigată de brașovence cu 80-70 (21-19, 16-14, 20-19, 23-18).

Comments

comments