Baschetbalistele întâlnesc azi CSM Satu Mare

Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj întâlnește azi, de la ora 19:30, pe CSM Satu Mare, în cadrul primului turneu al Ligii Naționale. Sala LPS „Ecaterina Both” din Satu Mare este gazda partidelor Turneului 1 al LNBF.

„Meciurile din Cupa României au rămas în urmă și de atunci ne pregătim intens pentru debutul în campionat. Au intervenit câteva probleme care nu ne-au permis să lucrăm cum am fi dorit, dar trebuie să le depășim și să privim înainte. Va fi un sezon lung în care fiecare meci este important. Dar și mai important este să ne concentrăm cu modestie pe ceea ce avem de făcut: să muncim din greu zi de zi. În această perioadă de pandemie tot ce pot să sper este să fim sănătoși, să avem o atitudine pozitivă și să nu uităm să îi ajutăm pe cei din jurul nostru”, a declarat tehnicianul baschetbalistelor universitare Ioannis Koukos.

Programul turneului:

Vineri, 27.11.2020
CSM Oradea – FCC Baschet Arad – ora 17:00
CSM Satu Mare – ”U” Cluj – ora 19:30

Sâmbătă, 28.11.2020
”U” Cluj – CSM Oradea – ora 17:00
CSM Satu Mare – FCC Baschet Arad – ora 19:30

Duminică, 29.11.2020
”U” Cluj – FCC Baschet Arad – ora 17:00
CSM Satu Mare – CSM Oradea – ora 19:30

Comments

comments