Antrenorul ca mediator de conflicte

 Antrenorul în medierea conflictelor

Antrenorul în medierea conflictelor

În munca de antrenor conflictele sunt inevitabile. Pentru a reuşi să ţii sub control aceste situaţii este nevoie să ţii seama de anumite tehnici de management al conflictelor. Chiar dacă nu este plăcut, conflictul poate fi o oportunitate, dacă este gestionat cu pricepere, în timp ce eşecul de a rezolva neînţelegerile într-o manieră constructivă poate distruge relaţiile. Din această cauză, este vital să ne însuşim abilităţi pentru a rezolva distorsiunile din comunicare într-o manieră constructivă. Primul pas ar fi ca antrenorul să îşi evalueze modul în care îşi rezolvă în prezent conflictele. David Johnson (2003) consideră că există cinci stiluri de abordare a conflictului caracterizate sugestiv de numele unor animale. Alegeţi din cele cinci stiluri pe cel care vă caracterizează mai bine:

  • Turturica (retragerea). Când apare un conflict turturica se retrage în cuib, astfel că îşi sacrifică scopurile şi periclitează relaţia. Turturicile nu consideră că problema se rezolvă prin confruntare şi găsesc calea mai uşoară a retragerii.
  • Rechinul (atac). Rechinii confruntaţi cu un conflict caută să meargă pe calea lor indiferent de costuri. Ei se concentrează pe atingerea scopurilor şi nu prea le pasă de nevoile şi sentimentele celorlalţi. Rechinii consideră un conflict un simplu joc în care o persoană câştigă şi alta pierde. Ei doresc să câştige prin intimidare, atac sau copleşirea celorlalţi.
  • Ursuleţii (împăciuire). Ei consideră că conflictul poate fi evitat în favoarea armoniei. Cred că conflictul dăunează relaţiilor şi din cauza marii lor nevoi de a fi acceptaţi şi iubiţi, evită să pericliteze relaţia şi îşi sacrifică scopurile personale. Ursuleţii sunt buni în menţinerea coeziunii echipei, dar prin faptul că renunţă în favoarea celorlalţi îşi sacrifică nevoile şi interesele proprii.
  • Vulpea (compromisul). Vulpile doresc atât realizarea scopurilor proprii cât şi menţinerea relaţiilor, cel puţin la un nivel moderat. Ar prefera un compromis în care ambele părţi să câştige ceva. Ele ar dori să renunţe la o parte din scopurile lor în încercarea de a determina pe ceilalţi să facă şi ei compromisuri.
  • Bufniţa (colaborarea). Bufniţele pun accent mare atât pe scopurile lor cât şi pe relaţie. Ele privesc conflictul ca pe o problemă care poate fi rezolvată şi sunt mulţumite doar dacă îşi îndeplinesc scopurile şi îi ajută pe ceilalţi să obţină cea ce vreau. Bufniţele cred că un conflict are potenţialul de a întări o relaţie şi sunt mulţumite doar atunci când găsesc o soluţie de tipul „win-win”.

Aceste stiluri diferă în funcţie de importanţa dată scopurilor şi relaţiilor. Un antrenor de succes se focalizează atât pe realizarea scopurilor cât şi pe menţinerea relaţiilor. Antrenorul eficient alege strategii din fiecare din cele cinci stiluri de management, în funcţie de situaţie şi de oamenii implicaţi. Pentru a alege un anumit stil în rezolvarea unui conflict ar trebui să evaluăm relaţia dintre realizarea scopurilor şi menţinerea relaţiei.

  • Dacă scopurile şi relaţia nu sunt importante, foloseşte stilul turturică. De exemplu, un fan vine şi te abuzează verbal după un meci. Conduita „turturică” este cea mai recomandabilă înacest caz.
  • Atunci când scopul este important, dar relaţia nu, poţi să fii rechin. Dacă cineva se poartă de o manieră care prejudiciază jucătorii, stilul rechin este de preferat.
  • Dacă scopul este de mică importanţă pentru voi dar relaţia este foarte valoroasă, stilul ursuleţ funcţionează foarte bine. Dacă părinţii sportivilor doresc o implicare mai mare în activităţile echipei şi consideraţi că menţinerea relaţiei este mai importantă, acceptaţi acest lucru.
  • Atunci când relaţia şi scopurile sunt de importanţă moderată şi realizarea ambelor ar fi dificilă, compromisul este de preferat şi pare cu sens să te comporţi ca şi vulpea. Compromisul în situaţii conflictuale este adesea necesar pentru a menţine o relaţie şi poate fi pozitiv pentru voi atât timp nu necesită un rabat de la valorile tale. Un exemplu ar fi să lăsaţi sportivii să decidă unele reguli de echipă atât timp cât voi decideţi în probleme de mare importanţă (pregătire, program de odihnă etc.).
  • Când atât scopurile cât şi relaţia sunt foarte importante, ar trebui să abordaţi stilul „bufniţă”. Pentru a rezolva un astfel de conflict este nevoie de o confruntare cu tact. În acest caz, o soluţie „win-win” este necesară pentru toţi cei implicaţi. Dacă doriţi să schimbaţi o anumită procedură în cadrul echipei fără a afecta coeziunea de echipă sau morala, abordarea „bufniţă” este cea mai recomandată.

Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv

Comments

comments