Deplasarea din etapa a 7-a a Play-off-ului Diviziei A de tineret nu a fost de bun augur pentru echipa de handbal masculin Universitatea Cluj DivA, care a jucat vineri, al doilea meci în trei zile calendaristice.
Prima repriză a partidei cu Sporting Ghimbav a fost una câștigată de ”U” cu 16-14, dar s-a repetat scenariul din întâlnirea de miercuri cu Minaur Baia Mare DivA și la final băieții noștri au fost nevoiți să se recunoască învinși cu 26-23.
Pentru ”U” golurile au fost marcate de: Tudor Drăgoi 8, Mihai Dobra și Mark Adoreanu câte 4, Cătălin Fodorean 3, Cătălin Ghivil 2, și respectiv Alex Coman și MIhai Becheru câte 1 gol.
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj DivA a coborât pe poziția a 3-a în clasament iar în etapa a 8-a, va juca miercuri, 23 martie, de la ora 16, în Sala Sporturilor „Horia Demian” cu echipa Centrului Național de Excelență Sighișoara.
