A treia ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret are loc în perioada 6-18 octombrie la Buenos Aires. Până acum s-au disputat încă două ediții ale acestei competiții, la Singapore în 2010 și la Nanjing, în 2014.
Delegația României pentru această competiție este formată din 34 de sportivi la 14 discipline sportive. La judo, România va fi reprezentată doar de doi sportivi: Giorgia Hagianu de la Unirea Focșani (-44 kg) și universitarul clujean Adrian Șulcă (categoria -81 kg). Șulcă se va bate azi pentru o medalie începând cu ora 16:00, ora României, iar primul adversar va fi neozeelandezul Rihari Iki.
Sportivii care reprezintă România la JOT 2018 sunt:
Atletism – Daniela Vasile, Adina Elena Cîrciogel, Răzvan Cărare, Cristian Gabriel Voicu, Bianca Toader; antrenori – Horațiu Calfa și Ana Mirela Țărmure;
Baschet – Sonia Alexandra Cazacu, Maria Ferariu, Ilinca Sofia Păun, Carla Antonia Popescu; antrenor – Monika Isabela Boriga;
Canotaj – Alina Maria Balețchi, Tabita Maftei, Alexandru Laurențiu Danciu, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu; antrenor – Cristian Mihai Maliș;
Gimnastica artistică – Ana Maria Puiu și Gabriel Burtănete; antrenori – Marius Răzvan Vintilă, respectiv Dragoș Bîrzu;
Gimnastica ritmică – Denisa Alexandra Stoian; antrenor – Simona Puiu;
Judo – Iosif Adrian Șulcă si Giorgia Barbara Hagianu; antrenor – Roland Bodo;
Haltere – Sabina Baltag, Mihaela Valentina Cambei, Emanuel Marian Danciu; antrenori – Liliana Mihaela Niculiță si Ilie Ovidiu Fătu;
Înot – Maria Claudia Gâdea, Ingrid Huszar, Daniel Cristian Martin, George Adrian Rațiu; antrenor – Gheorghe Iulian Matei;
Lupte – Amina Roxana Capezan; antrenor – Serban Iulian Mumjiev;
Sărituri în apă – Aurelian Dragomir; antrenor – Ana Popescu;
Scrimă – Diana Rebeca Cândescu si Andrei Păștin; antrenor Rareș Dumitrescu;
Tir sportiv – Daria Olimpia Haristiade; antrenor – Mircea Ilie Budurișan;
Tenis de masă – Andreea Dragoman si Cristian Pletea; antrenori Petre Arnăutu, respectiv Mădălin Silvian Ionașcu;
Tenis – Selma Ștefania Cadar și Cristian Filip Jianu; antrenor Răzvan Itu.
Peste 4.000 de sportivi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani se vor întrece la 32 de sporturi.