Voleibaliștii s-au întors cu un punct de la Baia Mare

 Sursă foto: Marius Jucan

Sursă foto: Marius Jucan

Echipa de volei masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a jucat ultima etapă a turului Fazei I în deplasare cu CS Știința Explorări Baia Mare. Partida a avut loc sâmbătă, 2 decembrie, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-2 (25-18, 20-25, 25-20, 20-25, 15-10).

Startul de meci le-a aparținut băimărenilor, care s-au distanțat rapid și au câștigat primul set, 25-18. În actul secund, „studenții” au controlat jocul și au readus egalitatea la seturi, 1-1. Deși clujenii se aflau la conducere în setul al treilea, 18-16, băimărenii au reușit să întoarcă scorul și să își adjudece victoria cu 25-20. Elevii antrenați de Răzvan Parpală și Romeo Lotei au fost mai atenți în setul patru, câștigându-l cu 25-20, dar în decisiv echipa gazdă s-a concentrat mai mult și s-a impus cu 15-10. Astfel, scorul final a fost 3-2 și băimărenii au obținut două puncte, în timp ce clujenii au primit un punct. La final de tur echipa clujeană ocupă locul 10 cu opt puncte, iar Știința Baia Mare se află cu un loc mai sus, pe 9, cu 12 puncte.

De cealaltă parte, în etapa a VIII-a a Diviziei A1 Feminin ”U” NTT Data Cluj a cedat partida de la București contra formației CSM București cu 0:3, rezultatele pe seturi fiind 25-17, 25-16 și 25-20.

Comments

comments