Voleibaliștii încheie anul 2017 cu o deplasare la ACS Zalău

 Sursă foto: Marius Jucan

Sursă foto: Marius Jucan

Echipa de volei masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va juca etapa a XIII-a a Diviziei A1 în deplasare cu campioana ACS Volei Municipal Zalău. Partida va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 18:00 și este ultima din acest an pentru echipele de volei masculin, care vor intra în vacanță până în 13 ianuarie 2018.

În etapa trecută, Universitatea Cluj a câștigat cu 3:1 pe terenul echipei CSU UV Timișoara, iar zălăuanii s-au impus cu 3:0 în partida cu CS Știința Explorări Baia Mare.

Partida de la Zalău va fi arbitrată de băimărenii Cristian Serei și Sebastian Borota, iar observator din partea FRV este Mihai Vlădescu. În tur, cele două echipe s-au întâlnit în Sala Sporturilor „Horia Demian”, iar victoria i-a aparținut echipei din Zalău cu 3:0 (25-16, 25-19, 25-19).

Comments

comments