Voleibaliștii au cedat cu Știința Baia Mare

 Sursă foto: Dan Bodea

Sursă foto: Dan Bodea

Voleibaliștii de la CS ”U” Cluj au încheiat Faza I pe teren propriu cu CS Știința Explorări Baia Mare. Partida disputată sâmbătă, 24 februarie, s-a încheiat 3-1 (23-25, 25-21, 32-30, 27-25) pentru oaspeți, după un joc foarte disputat între cele două echipe.

„După meciul cu Baia Mare suntem foarte supărați pe conducerea secției cu privire la ceea ce s-a întâmplat. E inadmisibil ca în meciul cu Dinamo să ai patru puncte de 2-2 și să nu pui niciunul jos, e inadmisibil ca în meciul cu Baia Mare să ai șase puncte de 2-1 și să nu pui niciunul jos. Deci din 10 ocazii nu ai concretizat niciuna. Aici vina e de la antrenor până la ultimul jucător și până la ultimul jucător care a fost în pătrățel pentru că nu s-au purtat ca o echipă. Trebuie să își revizuiască atitudinea în ceea ce privesc pregătirea jocurilor, antrenamentele și jocurile. Dacă nu, în play-out vom lua măsuri. Dacă după tur eram nemulțumiți de prestația unor arbitrii și că nu am avut mai multe puncte, în retur suntem foarte nemulțumiți de prestația jucătorilor și a echipei pentru că nu au mai multe puncte. Dacă ne-am pus ca obiectiv scăparea de retrogradare nu înseamnă că nu ne doream să fim undeva mai sus și să ne mulțumim doar cu asta. Eu nu mă mulțumesc și sper că nici ei. A fost o competiție mai strânsă ca de obicei și un campionat mult mai puternic și mai echilibrat ca în anii anteriori”, a declarat Bogdan Ungureanu, managerul echipei clujene.

„Studenții” au încheiat sezonul regulat pe locul 10 cu 14 puncte, iar băimărenii pe locul opt cu 28 de puncte.

Comments

comments