”U” NTT Data Cluj întâlnește campioana în etapa a II-a

 Foto: Ștefan Martinescu

Foto: Ștefan Martinescu

Echipa de volei feminin, ”U” NTT Data Cluj, va primi vizita campioanei CSM Volei-Alba Blaj. Partida dintre cele două echipe contează pentru etapa a II-a a Diviziei A1 și este programată vineri, 20 octombrie, de la ora 18:00 la Sala Sporturilor „Horia Demian”.

„Pentru noi este o onoare că putem întâlni în primul meci disputat acasă, după revenirea în prima ligă, echipa campioană. E cea mai bună echipă din România în ultimii ani. Încercăm să facem un joc bun, deși, poate, nu pornim nici cu șansă a doua. Vom încerca să facem un joc bun și să câștigăm experiență în vederea meciurilor care vor urma și împotriva adversarilor cu care avem șanse să ne luptăm de la egal la egal. Am avut săptămâna aceasta o viroză și mai mult de jumătate din echipă a lipsit de la antrenamente, dar până la ora meciului sperăm să le avem pe toate apte. Ne-am bucura dacă am avea sprijinul suporterilor. Așa cum ne-a făcut o deosebită plăcere să avem acea mică galerie la Târgu Mureș, care ne-a susținut pe toată durata meciului, ne-am dori ca și la meciurile de acasă să vină într-un număr cât mai mare să vadă un adevărat regal voleibalistic, să vadă ce înseamnă Divizia A, ce înseamnă o echipă de top în Divizia A”, a spus Ciprian Dârnescu, antrenorul ,,studentelor”.

După prima etapă disputată, clujencele ocupă locul șapte în clasament, iar CSM Volei-Alba Blaj este pe locul doi.

Comments

comments