HANDBAL MASCULIN

  • Știați că prima echipă de handbal masculin în 11 din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj ia ființă în anul 1935 prin strădania profesorului Onoriu Cheţianu? Dintre jucătorii echipei de atunci, îi amintim pe: A. Ştefan, T. Cernăuţeanu, Titus Capeţianu, Măgheruşan, Sabin Novac.
  • Știați că echipa creată în anul 1935 s-a desființat în preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial pentru ca în toamna anului 1948, Huniade Anton, student la Facultatea de Agronomie, să reînființeze echipa de handbal în 11, adunând, de prin facultăţi, 25-30 de studenţi? Pentru scurtă vreme echipa a fost antrenată de dr. Onoriu Cheţianu.
  • Știați că în anul 1950 echipa Universității Cluj a promovat în Divizia A? Iată numele jucătorilor care au reuşit această performanţă: Taropa Tiberiu, Brotea Gavril, Breckner Otto, Cosma Enea, Giurgiu Emil, Videa Emil, Egyed Alexandru, Tőrők Ştefan, Kessler Hans, Nagy Alexandru, Gothárdt Dionisie, Soó Alexandru, Körödi Ion, Pivaru, Galoş Alexandru, Secui Ion, Stan Ioan.
  • Știați că primul preşedinte al secţiei de handbal din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj a fost prof. Ion Stamate, iar primul antrenor oficial, Lukács Iosif? Echipa a mai fost antrenată de Aurel Encuţescu şi Francisc Monis.
  • Știați că în anii `50 handbaliștii Emil Videa, Gavril Brotea, Dionisie Gothárdt, Alexandru Nagy şi Ştefan Tőrők au facut parte din echipa națională a României?

  • Știați că prin anii 1956-1957 activitatea de handbal în 11 va dispărea și va fi înlocuită de handbalul în 7, mai dinamic, mai accesibil, mai spectaculos, cu posibilităţi mai mari de evoluţie? La noi în țară primele echipe de handbal în 7 se înfiinţează în anii 1959-1960.
  • Știați că în primăvara anului 1967, „U” Cluj a câștigat Cupa Federației Române de Handbal? Tot în acea perioadă, echipa a obţinut câteva rezultate foarte bune, dintre care amintim ocuparea locului III în campionatul naţional 1968-1969, precum şi câştigarea de două ori consecutiv (1967 şi 1968) a Cupei României.
  • Știați că jucătorii Tudosie Constantin, Chircu Ioan și Stuparu Paul au făcut parte din echipa universitară a României care la Lund (Suedia), în 1973, a câştigat titlul mondial studenţesc?
  • Știați că numeroşi componenţi ai echipei „U” Cluj au făcut parte din loturile  olimpice, universitare, de juniori sau au făcut parte din echipe puternice ale ţării? Amintim doar pe Panţîru Constantin, Tudosie Constantin, Oros Iosif, Slavici Mihai, Keil Gheorghe, Chircu Ioan, Palko, Răzor Gheorghe, Negovan Ioan, Roth Dieter, Oană Virgil, Iancu Adrian, Speck G., Schobel, Schimt etc.
  • Știați că anul 1968 a adus din nou în vitrina echipei Cupa Federației Române de handbal, câştigată în întrecerea cu Dinamo Bacău, Poli Timişoara şi campioana naţională şi câştigătoarea Cupei Campionilor Europeni din acel an, Steaua Bucureşti?
  • Știați că în edițiile 1968-1969, 1969-1970 și 1999-2000, Universitatea Cluj încheie pe locul 3 în clasamentul Diviziei A?
  • Știați că fiul managerului Liviu Jurcă, Rareș Jurcă, a jucat și pentru echipa Universității Cluj, fiind totodată component al loturilor naționale de juniori, tineret și seniori?
  • Știați că actualii antrenori Liviu Jurcă și Radu Samoilă au îmbrăcat la rândul lor tricoul Universității Cluj?

Comments

comments

Leave a Reply