Seno și Berbece au semnat cu ”U”

Mihaela Ani-Senocico a revenit acasă! Sportiva în vârstă de 35 de ani a semnat cu echipa de handbal feminin Universitatea Cluj, după ce în ultimele două sezoane a jucat pentru HCM Râmnicu Vâlcea. Fostul căpitan al Universității Cluj, Seno a evoluat pentru această echipă timp de 13 ani și iși dorește să-și facă retragerea tot de aici.

„Mă bucur că sunt din nou acasă. Este tot ceea ce mi-am dorit, să revin din nou acasă și la echipa la care am evoluat atâția ani de zile.  Am dat totul pentru această echipă și la fel o să fac și în acest an. Cum am spus și când am plecat: îmi doresc să vin înapoi și retragerea să mi-o fac acasă”, a spus Seno.

Tot pentru un an de zile a semnat și extrema dreaptă Ana-Maria Berbece. Născută pe 23 iulie 1999, handbalista a evoluat în ultimii doi ani la Corona Brașov.

„Factorul principal care a influențat venirea mea aici a fost antrenorul Adi Popovici. Echipa are un proiect interesant iar faptul că sunt promovate jucătoarele tinere m-a convincs să vin aici. Sunt sigură că voi ajuta echipa cu prestația mea și vom avea rezultate pozitive în campionat”, a declarat noua achiziție, Ana-Maria Berbece.

Comments

comments