RAPORT DE ACTIVITATE – Clubul Sportiv Universitatea Cluj – 2016

În anul 2016 s-au obţinut, în competițiile oficiale, un număr de 310 medalii, din care 114 loc I, 94 loc II și 102 loc III, record al numărului de medalii obținute în istoria clubului. Trebuie subliniate rezultatele pozitive obţinute de cele mai multe din secţiile care funcţionează în cadrul clubului, raportat la anul 2015. În anul 2016 clubul nostru a obţinut medalii de aur, de argint şi de bronz la campionatele naționale și competițiile internaționale la care a participat, precum şi calificarea unui număr de nouă sportivi la Jocurile Olimpice din 2016.

Clubul Sportiv Universitatea Cluj ocupă locul I în ierarhia celor 29 de cluburi sportive universitare. Aici activează peste 300 de sportivi de performanță seniori din care 182 sunt studenți la universitățile clujene și un număr de 65 de antrenori și tehnicieni.

I. Analiza realizării obiectivelor şi indicativelor din programele derulate la nivelul clubului.

Obiectivul fundamental al activităţii clubului îl constituie creşterea semnificativă şi constantă a contribuţiei sportivilor şi tehnicienilor clujeni la reprezentarea şi sporirea prestigiului României pe plan internaţional, prin stimularea sportului de nivel înalt, cu prioritate la ramurile şi probele cuprinse în programul Jocurilor Olimpice de vară.

Obiectivul principal al Clubului Sportiv Universitatea Cluj pentru anul 2016 a fost obţinerea unor rezultate cât mai bune pe plan naţional şi international şi calificarea unui număr cât mai mare de sportivi proprii la Jocurile Olimpice din 2016.

Acest obiectiv a fost îndeplinit prin sportivii Alex Bologa, Monica Ungureanu, Corina Căprioriu, Florina Chintoan, Ionica Muntean, Robert Glință, Ana Dascăl, Alin Coste, Sanda Belgyan, participanți la JO și de Ștefania Dobre, Alexandra Pop, Cristina Laslo, Alexandra Severin, Alexandra Dindiligan, Laura Popa, Sonia Vasiliu, Sebastian Văsuț, Vasile Paraschiv, Darius Suiugan, medaliați la campionatele europene și mondiale. În ansamblu, clubul a obținut un total de 310 medalii, din care 114 de aur, 94 de argint și 102 de bronz, din care 12 medalii, trei de argint și nouă de bronz, au fost obținute la JO, Campionatele mondiale și europene. Un număr de 75 de sportivi au fost convocați la loturile naționale. Această situație ne îndreptățește să afirmăm că în anul 2016 Clubul Sportiv Universitatea a obținut rezultate deosebite, depășind numărul de medalii obținute în anul 2015 și realizând un record al numărului de medalii obținute în istoria clubului.

 II. Contribuţia fiecărei secţii la realizarea obiectivelor de performanţă ale clubului.

  1. Secția de Judo

– 60 de medalii

A obținut patru medalii de bronz, prin Alex Bologa la Jocurile Paralimpice Rio 2016 și la Campionatele Europene, prin Monica Ungureanu, Ștefania Dobre și Alexandra Pop.

Alți sportivi convocați la lotul național: Cristian Tăut, Ionuț Vasian, Răzvan Bodea

  1. Secția de Atletism

– 27 de medalii, din care 5 loc I, 10 loc II, 12 loc III

Sportivi la lotul național: Cristian Tăut, Raul Deteșan, Marius Dumitru, Sanda Belgyan, Camelia Gal, Toma Pop, Răzvan Roman și Attila Nagy.

  1. Secția de Culturism&Fitness

– 20 de medalii, din care 7 locuri I, 9 locuri II, 4 locuri III

Sportivi la lotul național: Sebastian Văsuț, Alina Așchilean, Alexandra Văidăhăzan

  1. Secția de Scrabble

– 43 de medalii, din care 13 locuri I, 18 locuri II, 12 locuri III

Sportivi la lotul național: Corneliu Faur, Vasile Mihalache

  1. Secția de Scrimă

– 8 medalii, din care 5 locuri I, 2 locuri I, un loc III

Sportivi la lotul național: Bogdan Dascălu

  1. Secția de Haltere

– 15 medalii, din care 4 locuri I, 8 locuri II și 3 locuri III

Sportivi la lotul național: Darius Suiugan

  1. Secția de Echitație

– 8 medalii, din care 5 locuri I, 2 locuri II și un loc III

  1. Secția de Box

– 9 medalii, din care 2 locuri I, 3 locuri II și 4 locuri III

Sportivi la lotul național: Alin Bodea

  1. Secția de Patinaj

– 18 medalii, din care 16 locuri I și 2 locuri II

Sportivi la lotul național: Raluca Ștef

  1. Secția de Lupte

– 7 medalii, din care 3 locuri I și 4 locuri III

Sportivi la lotul național: Vlad Boieriu, Roman Duscov, Gabriel Badea, Arpad Iacob

  1. Secția de Tenis

– 3 medalii, din care 1 loc II și 2 locuri III

Sportivi la lotul național: Dragoș Dima, Adrian Ungur

  1. Secția de Natație

– 83 de medalii, din care 53 de locuri I, 18 locuri II si 12 locuri III

Sportivi și antrenori la lotul național: Alexandru Coci, Alin Coste, Robert Glință, Carina Macavei, Ana Dascăl, George Rațiu, Laura Sechelarie, Eduard Câșlaru

  1. Secția de Handbal feminin

– locul X în Liga Națională

– 6 medalii, două de argint la Campionatul Mondiale Universitare prin Laura Popa și Roxana Cîrjan și 4 de bronz la Campionatul Mondial U20 prin Cristina Laslo, Alexandra Severin, Alexandra Dindiligan și Sonia Vasiliu

Sportivi la lotul național: Florina Chintoan, Ionica Munteanu, Laura Popa, Cristina Laslo, Sonia Vasiliu, Alexandra Dindiligan, Alexandra Severin, Roxana Cîrjan

  1. Secția de Handbal masculin

– locul V în Divizia A, Seria B

Sportivi la lotul național: David Kereki, Cătălin Fodorean

  1. Secția de Volei masculin

– locul trei în Cupa României

Sportivi la lotul național: Dan Borota

  1. Secția de Volei feminin

– locul 2 în liga a II-a

  1. Secția de Baschet feminin

– loc VII în Liga Națională

Sportive convocate la loturile naționale: Gabriela Irimia, Teodora Neagu, Mihaela Maxim, Marina Sfîrlea, Irina Părău

  1. Secția de Baschet Masculin

– loc V în Liga 1

Sportivi și antrenori la lotul național: Anders Abuteir, David Vida, Camil Berculescu, Răzvan Cenean

  1. Secția de Rugby masculin

locul V în SuperLigă

Sportivi sau antrenori la loturile naționale: Ovidiu Melniciuc, Florin Marin, Sorin Suciu, Andrei Ballok, Darius Plăcintar, Ștefan Mariș, Vlad Rotar, Antonio Sav, Horea Hîmpea, Daniel Kadar, Mohamed Belguidoun, Wajdi Belfekin

  1. Secția de Rugby feminin

– locul III la Campionatul Național de rugy feminin

– locul II în Cupa României

Sportive la lotul național: Monica Rusu, Bianca Crișan, Alina Diniță, Mădălina Radu, Alina Dincă, Veronica Matei, Linda Matei, Roxana Ilieș, Anca Hău

Comments

comments