Opt sportivi de la secția de rugby, convocați la naționala U20

În perioada 1 – 8 septembrie se va desfășura un stagiu de testare al echipei naționale U20 de rugby masculin,  pregătirile urmând să aibă loc în localitatea Snagov din județul Ilfov. Pentru cantonamentul de o săptămână au fost convocați și opt rugbyști de la Universitatea Cluj, aceștia urmând să se deplaseze la sediul Federației Română de Rugby pentru reunirea lotului.

Sportivii universitari convocați sunt Alexandru Bertlan, Laurențiu Nica, Darius Plăcintar, Rareș Straja, Andrei Ballock, Paul Herman, Tiberiu Both și Ștefan Mariș. Obiectivul stagiului este testarea potențialului individual al jucătorilor în vederea formării unui nucleu competitiv pentru Campionatul European dedicat acestei grupe de vârstă, care va avea loc în perioada martie – aprilie 2018.

De pregătirea echipei naționale în acest stagiu se va ocupa:

Fergus Pringle – antrenor principal

Florin Tașcă – preparator fizic

Cristian Hîldan – antrenor secund

Comments

comments