Meciuri de pregătire la Turda pentru handbaliștii universitari

 Foto: Marius Jucan

Foto: Marius Jucan

Reunirea lotului echipei de handbal masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj este programată luni, 8 ianuarie 2018. „Studenții” antrenați de Ioan Ani Senocico vor susține săptămâna viitoare două jocuri de pregătire la Turda, în compania formației de pe locul 4 în Liga Zimbrilor, AHC Potaissa Turda.

„Vreau să văd unde ne aflăm cu pregătirea fizică după vacanță și, totodată, aș vrea să-i văd la lucru pe băieții care au evoluat mai puțin în campionat”, a declarat tehnicianul „alb-negrilor”, Ioan Ani Senocico.

Primul joc este programat vineri, 12 ianuarie, de la ora 17:00, meciul al doilea urmând a se disputa sâmbătă de la ora 11:00.

Comments

comments