Luminița Trombițaș, antrenorul secund al echipei feminine de volei

În cariera de sportivă, Luminița Trombițaș a făcut parte din loturile naționale de junioare și senioare cu care a participat la Balcaniade, Campionate Europene, Campionate Mondiale, a obținut o calificare la Jocurile Olimpice. Din cei peste 30 de ani de activitate sportivă Luminița a activat în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj între anii 1990 și 1997, după care a revenit la ”U” ca antrenor secund și sportiv în sezonul 2012-2013.

Acum își dorește să continue activitatea ca și antrenor, semnând cu echipa de volei feminin ”U” NTT Data Cluj în calitate de antrenor secund al lui Ciprian Dârnescu.

„Sunt încântată că fac parte din staff-ul tehnic al acestei echipe și sperăm să închegăm un lot competitiv cu care să obținem rezultate cât mai bune în campionat. Sper ca după atâta activitate la nivel profesionist ca jucătoare să am o carieră frumoasă și ca antrenor”, a declarat Luminița Trombițaș.

În continuare vă atașam CV-ul Luminiței.
LUMINITA TROMBITAS
DATE OF BIRTH      – 1971/07/05
CITY                        – TURDA
EXPERIENCE – PROFESSIONAL VOYBALL PLAYER (SETTER)
•2015 – 2016             CSM LUGOJ
•2015                         DINAMO BUCUREȘTI
•2014 DEC                CSM BUCUREȘTI
•2013 – 2014             VOLEI ALBA BLAJ – 3th PLACE AND QUALIFIED IN CEV CUP
•2012 – 2013              ”U” CLUJ
•2009 FEB.                CANNES – CHAMPIONSHIP AND THE CUP
•2008 -2009 FEB.      MARKOPOULO GREECE
•2007 DEC- 2008      MARKOPOULO GREECE  – 3th PLACE AND CHALLENGE CUP PATICIPATION
•2007 – 2007 DEC    ZURICH VOLERO  – CHAMPIONS LEAGUE
•2005 – 2007            LAS PALMAS DE GRAN CANARIA – 2nd PLACE AND CHAMPIONS LEAGUE PATICIPATION
•2004 – 2005            DINAMO KIEV – 2nd PLACE
•2003 – 2004            TULA RUSSIA
•2001 – 2003            PADOVA ITALY
•1999 – 2001            PALERMO ITALY
•1998 – 1999            RAPID BUCHAREST – THE CUP AND THE CHAMPIONSHIP
•1997 – 1998            UZICE SERBIA – CUP, CHAMPIONSHIP AND CHAMPIONS LEAGUE PARTICIPATION
•1990 – 1997            ”U” CLUJ
•1988 – 1990            RAPID BUCHAREST – NI CEV CUP QUALLIFICATION

Comments

comments