Început de sezon în Paris pentru Bogdan Dascălu

 Bogdan Dascălu

Bogdan Dascălu

Prima etapă de Cupă Mondială la floretă masculin seniori va avea loc în perioada 19 – 21 ianuarie la Paris, Franța. Singurul român participant la „Challenge International de Paris” este floretistul legitimat la Universitatea Cluj, Bogdan Dascălu. Acesta speră la o evoluție cât mai bună și este încrezător în forțele proprii pentru sezonul care urmează.

„Cupa Mondială la care voi participa în weekend este primul concurs pentru acest nou sezon. Nu pot avea foarte multe așteptări, dar mă duc încrezator și linistit, cu speranța că voi avea un parcurs pozitiv în Paris. Sper ca în acest sezon să-mi îndeplinesc toate obiectivele la nivel național, iar pe plan internațional, sper la clasări cât mai fruntașe,“ a declarat universitarul clujean, Bogdan Dascălu.

La startul acestei etape de Cupă Mondială s-au strâns 250 de sportivi din 47 de țări, printre care și actualul număr unu mondial la floretă masculin, Safin Timur, din Rusia.

Comments

comments