Gruparea feminină de baschet s-a calificat în finala campionatului

 Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Sportivele pregătite de Dragan Petricevic au reușit o victorie mare pe terenul celor de la CSM Târgoviște, scor 62-90, în al doilea meci din semifinalele Ligii Naționale de Baschet Feminin. După ce au câștigat și partida de la Cluj-Napoca cu scorul de 69-65, baschetbalistele formației noastre și-au asigurat locul în finala campionatului național, urmând să-și afle adversarul din ultimul act dintre ACS Sepsi SIC și Olimpia CSU Brașov.

Pe sferturi, scorul întâlnirii din Dâmbovița a fost 10-18, 14-27, 17-25 și 21-20, ”studentele” controlând partida încă din start, tabela indicând la pauza mare 24-45. Pentru Universitatea Cluj au înscris toate jucătoarele trecute pe foaia de joc, după cum urmează: Taneisha Harrison 22 puncte, Andra Mandache 12 p, Brittany Denson 11 p, Nikki Dixon și Gabriela Irimia câte 10 puncte, Dajana Butulija 9 p, Naketia Swanier 7 p, Teodora Neagu, Bianca Voica și Marina Sfârlea câte 3 puncte.

Primul meci din seria de cinci posibilă din finala Ligii Naționale va avea loc în data de 20 aprilie.

Comments

comments