Echipa de baschet feminin a cedat meciul doi de la Sfântu Gheorghe

 Foto: CROW Security

Foto: CROW Security

Sportivele universitare s-au văzut înfrânte în cea de-a doua partidă din finala campionatului, scor 72-66 în deplasare cu ACS Sepsi SIC. La fel ca în prima întâlnire din ultimul act, disputa din Sala Sporturilor „Kati Szabo” a stat sub semnul echilibrului până spre final, micile detalii înclinând balanța în favoarea gazdelor.

Pentru ”U” Cluj au marcat Taneisha Harrison 18 puncte, Gabriela Irimia 14 p, Dajana Butulija 13 p, Brittany Denson 8 p, Nikki Dixon 7 p și Andra Mandache 6 p. Seria finală se mută la Cluj-Napoca, unde vor avea loc meciurile 3 și 4. Partidele se vor disputa în Sala Sporturilor „Horia Demian” miercuri, 26 aprilie și joi, 27 aprilie, ambele confruntări luând startul la ora 19:00.

Biletele pentru cele două meciuri din finala Ligii Naționale de baschet feminin se vor pune în vânzare începând de luni, 24 aprilie, la sediul clubului Universitatea de pe strada Cardinal Iuliu Hossu, nr. 23, între orele 7:30 – 10:00 și 13:00 – 15:00, în timp ce la casieria de la Sala Sporturilor tichetele vor fi disponibile începând de miercuri de la ora 15:00.

Comments

comments