Bogdan Ungureanu: „Haideți la sală!”

 Foto: Jucan Marius Lucian

Foto: Jucan Marius Lucian

Meci dificil pentru voleibaliștii clujeni! „Alb-negrii” primesc mâine, 1 aprilie, vizita liderului din grupa care luptă pentru locurile 7-12, formația CS Știința Explorări Baia Mare. Jocul este programat în Sala Sporturilor „Horia Demian” cu începere de la ora 15:30 și contează pe etapa a V-a din faza a II-a a Diviziei A1.

„Ne dorim să repetăm evoluția din prima parte a campionatului de acasă cu Baia Mare, să avem o evoluție mai constantă astfel încât să înclinăm rezultatul în favoarea noastră. Atunci am avut un public numeros la meci, dacă mâine vom avea cel puțin la fel de mulți va conta foarte mult pentru băieți”, a punctat managerul echipei masculine de volei, Bogdan Ungureanu.

În turul primei faze a campionatului, voleibaliștii Clubului Sportiv Universitatea Cluj au cedat la mare luptă meciul de pe teren propriu cu băimărenii de la CS Știința Explorări, scor 2:3 (25:19, 21:25, 27:25, 19:25, 11:15).

Prețul unui bilet de intrare la partidă este 10 lei, studenții și pensionarii beneficiază de 50 % reducere iar elevii au accesul gratuit pe baza carnetului de elev. Vă așteptăm la sală în număr cât mai mare să-i susțineți pe „studenți”!

Comments

comments