Baschetbaliștii universitari, lideri în clasament

 Foto: Ștefan Martinescu

Foto: Ștefan Martinescu

Sala „Petru Maior” din Tg. Mureș a găzduit sâmbătă, 12 noiembrie, meciul din cadrul etapei a V-a a Grupei 2 din Liga I, dintre ABC Mureș 2 Târgu Mureș  și ”U” Cluj. Meciul a fost unul echilibrat, însă nu s-a pus în nici un moment problema câștigătorului, Universitatea Cluj conducând pe tot parcursul jocului la 5-6 puncte. La fluierul final, tabela a indicat 84 la 70 pentru ”U” și rămâne în continuare lider în clasament cu 9 puncte și un bilanț de patru victorii și un singur eșec.

„Nu ne așteptam să fie un meci așa de greu, mai ales că am jucat cu o echipă tânără. Chiar ne-au pus probleme, dar după pauză am reușit să ne îndepărtăm și s-a văzut puțin și diferența de experiență. Acum ne pegătim pentru meciul de vineri care este mult mai greu, dar sperăm să fie același rezultat”, a declarat sportivul Universității Cluj, Andrei Șerban.

Vineri, 18 noiembrie, universitarii clujeni vor primi vizita celor de la CSM VSKC Miercurea Ciuc, într-un meci decisiv pentru stabilirea clasamentului în grupă și a accederii în faza superioară a campionatului. Partida este programată cu începere de la ora 14:30 în Sala Polivalentă.

Comments

comments