Argint pentru Ohâi la Cupa Europeană din Germania

În perioada 15-16 iulie s-a desfășurat la Saarbrücken, Germania, Cupa Europeană de judo destinată seniorilor. De la U-CSM Cluj au participat patru sportive, iar Loredana Ohâi a urcat pe locul doi pe podium la categoria 57 kg.

Judoka universitară a obținut medalia de argint după ce a trecut pe rând de Ines Beischimdt (Germania), Dewy Karthaus (Olanda) și  Giulia Caggiano (Italia). În finala categoriei 57 kg, Ohâi a pierdut în fața franțuzoaicei Sarah Harachi. La aceeași categorie, a concurat și Oana Nicolăescu, dar a cedat în turul doi în fața rusoaicei Natalia Golomidova.

De la U-CSM Cluj au mai participat în limitele categoriei 48 kg sportivele Monica Ungureanu și Alexandra Pop, amandouă obținând clasarea pe locul V. Ungureanu a pierdut în semifinală cu britanica Kelly Staddon, precum și meciul pentru bronz cu Melissa Cakmakli, din Turcia. Alexandra Pop a ratat accederea în finală după a ce a cedat în fața lui Shirine Boukli (Franța) și meciul pentru locul 3 cu belgianca Anne Sophie Jura.

Comments

comments